LIVE-UPDATE | Război în Ucraina, ziua 47: 11 persoane, inclusiv un copil de șapte ani, ucise în urma unui atac al trupelor ruse în Harkov / Marea Britanie avertizează că Rusia ar putea folosi arme cu fosfor în Mariupol 

LIVE-UPDATE | Război în Ucraina, ziua 47: 11 persoane, inclusiv un copil de șapte ani, ucise în urma unui atac al trupelor ruse în Harkov / Marea Britanie avertizează că Rusia ar putea folosi arme cu fosfor în Mariupol 
Sursă Foto: Profimedia - Ilustrativ
Publicat: 11/04/2022, 00:33
Actualizat: 12/04/2022, 00:24

Ucraina și Rusia au trimis întăriri în estul frontului, în acest weekend, pregătindu-se pentru ceea ce analiștii militari cred că va fi cea mai mare bătălie războiului. Principalul obiectiv al Rusiei este să cucerească părțile din estul regiunii Donbas care nu sunt controlate încă de Moscova, arată rapoartele serviciilor britanice. O explozie puternică a avut loc, duminică noapte, în Mikolaev, oraș-port cu ieșire la Marea Neagră situat între Herson și Odesa, în sudul Ucrainei, în timp ce aeroportul din oraşul Dnipro, situat în estul Ucrainei, a fost complet distrus într-un atac aerian. Bilanțul atacului cu rachete asupra gării Kramatorsk a ajuns la 57 de morți și 109 răniți, anunță șeful Administrației Regionale de Stat Donețk.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 23:56 – Avion rusesc de asalt, doborât de Forțele Armate ucrainene

Forțele Armate ucrainene au doborât un avion rusesc de asalt, de tip Su-25, în cursul zilei de luni, 11 aprilie. Informația a fost făcută publică de către Armata ucraineană, prin intermediul unei postări pe pagina sa oficială de Facebook.

UPDATE ora 21:40 – Geoană, despre războiul din Ucraina: „Ceea ce am văzut până acum este doar vârful iceberg-ului”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni că ceea ce am văzut până acum în Ucraina este „doar vârful iceberg-ului” și urmează o a doua etapă care va fi concentrată în special în zonele din Donbas, Crimeea și Mariupol. Totodată, el afirmă că NATO consideră că reluarea ofensivei este iminentă.

Mircea Geoană spune că aliații NATO și Ucraina fac eforturi pentru a documenta și trimite dovezile crimelor de război comise de armata rusă la Curtea Penală Internațională.

El a mai spus că NATO va livra Ucrainei, în această a doua etapă a războiului, arme, blindate și capabilități moderne care pot atinge ținte aflate la distanțe mai mari.

„Există o diferență deliberată în modul în care partea rusă a abordat incursiunea către Kiev, care a fost imaginată ca o incursiune temporară și menită să blocheze armata ucraineană în apărarea Capitalei și complet altceva din punct de vedere al intensității și sălbăticiei atacului în zonele pe care rușii vor să le păstreze după acest război. Este o diferență la modul în care se raportează la populație. E o încercare de a crea o nouă realitate. Este o diferență deliberată de abordare ceea ce ne face să fim extrem de precauți și de îngrijorați față de partea de victime civile mai ales în Donbas și în sudul Ucrainei”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

UPDATE ora 19:46 – Discuții între Joe Biden și Narendra Modi despre situația din Ucraina

Președintele american Joe Biden și premierul indian Narendra Modi au avut luni discuții axate în principal pe Ucraina, iar Modi a declarat că a sugerat Rusiei ca președintele Vladimir Putin să poarte discuții directe cu președintele ucrainean Volodomir Zelenski.

UPDATE ora 19:20 – Discuțiile de pace continuă sub o ploaie de rachete rusești. Lavrov: „Operațiunea militară nu se va opri”

Moscova nu își va întrerupe operațiunea militară din Ucraina înainte de următoarea rundă de negocieri de pace, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Într-un interviu acordat televiziunii ruse de stat, Lavrov a declarat că Vladimir Putin a ordonat ca acțiunile militare să fie suspendate în timpul primei runde de discuții între negociatorii ruși și ucraineni.

UPDATE ora 19:00 – Discuțiile cu Putin au fost foarte directe, deschise și dure, afirmă cancelarul austriac

Cancelarul austriac Karl Nehammer a avut luni, la Moscova, discuții „foarte directe, deschise și dure” cu președintele rus Vladimir Putin, în prima întâlnire a acestuia cu un lider al Uniunii Europene de la începutul invaziei din Ucraina, în urmă cu peste șase săptămâni.

Austria, care își obține 80% din gazele naturale din Rusia, menține în general legături mai strânse cu Moscova decât o mare parte din Uniunea Europeană, dar nu a fost cazul în ultima vreme.

UPDATE ora 18:41 – Kremlinul amenință din nou NATO

În timp ce Finlanda și Suedia se gândesc să se alăture NATO, Kremlinul a avertizat luni că extinderea alianței nu va aduce mai multă stabilitate în Europa.

„Am spus în mod repetat că alianța în sine este mai mult un instrument de confruntare. Aceasta nu este o alianță care asigură pacea și stabilitatea, iar extinderea în continuare a alianței, desigur, nu va duce la mai multă stabilitate pe continentul european”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

UPDATE ora 18:25 – Ucraina a distrus o coloană de 12 kilometri de blindate rusești

Șeful administrației regionale de stat din regiunea Harkov din Ucraina, Oleg Sinegubov, a anunțat că forțele ucrainene au distrus o coloană de blindate rusești lungă de 12 kilometri, care se îndrepta spre Izium.

Din convoiul militar făceau parte sute de vehicule, printre care vehicule blindate, artilerie tractată de camioane și echipamente de sprijin.

UPDATE ora 18:20 – Cine este noul general rus care a fost desemnat de Putin să vegheze asupra războiului din Ucraina

Generalul de armată Alexander Dvornikov, comandantul Districtului Militar Sudic al Rusiei, a fost numit comandant de teatru al campaniei militare ruse în Ucraina, potrivit unui oficial american și unui oficial european.

Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operațiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis acolo trupe în septembrie 2015 pentru a susține guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad.

UPDATE ora 17:45 – Încă un militar rus de rang înalt a fost ucis în Ucraina

Încă un militar rus de rang înalt a fost ucis de către forțele armate din Ucraina, în cadrul războiului din țara vecină.

Este vorba despre colonelul Alexandr Bespalov, comadantul Regimentului 59 de Tancuri de Gardă. Acesta este cel de-al nouălea militar de rang înalt al Armatei Federației Ruse ucis de la începutul războiului din Ucraina.

UPDATE ora 16:50 – Lavrov: „Ne propunem să punem capăt dominației SUA și a altor state occidentale pe arena internațională”

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat – luni, 11 aprilie, în timpul unei conferințe de presă – că această „operațiune militară specială” (așa cum a fost etichetat războiul din Ucraina, de la bun început, la Kremlin) are ca scop principal blocarea dominației SUA și a statelor occidentale care sprijină politica americană.

UPDATE ora 16:27 – Noi orori, descoperite în Ucraina. Trupul unui tânăr, ucis de trupele ruse, era atât de mutilat încât familia l-a identificat după haine

A doua zi după ce Anton Ischenko și-a sărbătorit cea de-a 23-a aniversare, el a fost luat de trupele ruse și dus, sub amenințarea armei, din casa sa din satul Andriivka, undeva la vest de Kiev. Familia sa i-a găsit cadavrul abia o lună mai târziu, odată ce invadatorii au fost alungați. Trupul lui era atât de mutilat încât au fost nevoiți să-l identifice după haine.

UPDATE ora 16:21 – Șeful Parlamentului Slovaciei face dezvăluiri: „Viktor Orban se pregătește să rupă în bucăți Slovacia cu ajutorul lui Vladimir Putin”

Președintele Parlamentului Slovaciei, Boris Kollar, a declarat că premierul Ungariei, Viktor Orbán, plănuiește să rupă în bucăți Slovacia și să redeseneze granițele acestei țări, cu ajutorul lui Vladimir Putin.

UPDATE ora 15:26 – 11 persoane, inclusiv un copil de șapte ani, ucise în urma unui atac al trupelor ruse în Harkov

Cel puțin 11 persoane, inclusiv un copil de doar șapte ani, au murit în regiunea Harkov după zeci de atacuri aeriene asupra orașului și a zonelor învecinate, a declarat guvernatorul regiunii, conform Sky News.

Într-o postare Telegram, guvernatorul Oleh Sinegubov a spus că forțele ruse au lansat până la 66 de atacuri în Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, și în zonele din apropiere.

Sinegubov a spus că cel puțin 14 persoane au fost rănite în urma atacurilor.

Sursa: Sky News

UPDATE ora 15:11 – „Mi-a furat și vasul de toaletă!”. Dialogul șocant dintre o ucraineancă și un soldat rus

O femeie din Iahidne, un sat care aparține de comuna Ivanivka din nordul Ucrainei, a povestit că un soldat rus i-a furat vasul de toaletă. Dialogul dintre bătrână și militarul rus a fost publicat de ziariștii Obozervatel („Observatorul”). (Citește întreaga poveste aici…)

UPDATE ora 14:13 – Primarul din Kiev, dezvăluiri despre planul lui Vladimir Putin: „Se poate întâmpla în următoarele două zile”

Vitali Klitschko, primarul Kievului, susține că Vladimir Putin va invada capitala Ucrainei în următoarele zile.

Vitali Klitschko, despre masacrul din Kiev / Sursă Foto: Facebook

UPDATE ora 13:30 – O echipă franceză ajunge la Lviv pentru a ajuta la investigarea crimelor de război

Ambasadorul Franței în Ucraina a distribuit o fotografie a unei echipe din Franța care sosește la Lviv „pentru a-și ajuta camarazii în investigațiile crimelor de război comise în jurul Kievului”.


UPDATE ora 12:55 – REPORTAJ VIDEO| „Mulți spun că în Odesa urmează ceva îngrozitor”. O profesoară din Ucraina, refugiată cu 17 copii orfani în București, descrie ororile războiului

„Mulți cunoscuți care au rămas acolo au aflat de la militari că în Odesa urmează ceva îngrozitor din partea armatei lui Putin”, mărturisește Larisa Bilous, profesoară de limbă și literatura ucraineană din Odesa. (Citește continuarea aici…)

UPDATE ora 12:46 – Moscova se consideră ”nevinovată” în criza gazului. Zakharova, replică pentru ministrul italian de Externe: ”Uniunea Europeană este cea care șantajează Rusia cu sancțiuni”

Luigi di Maio – ministrul italian de Externe – a spus că Italia încearcă să scape de ”șantajul gazelor rusești”, motiv pentru care va fi semnat un important acord la Alger. Italia îşi asigură aproximativ 40% din importurile de gaze din Rusia, iar o alternativă ar fi absolut necesară într-un astfel de context.

UPDATE ora 11:51 – Volodimir Zelenski acuză Moscova de lașitate: ”Ucid oameni în ţara noastră de opt ani şi spun că acest lucru s-a întâmplat din vina noastră”

Conflictul din Ucraina a ajuns, din nefericire, în cea de 47-a zi a luptelor, iar Moscova insistă, pe canalele oficiale, că este vorba doar despre o operațiune militară specială destinată a proteja cetățenii rusofili din regiunea Donbas. Nu se spune absolut nimic despre faptul că Ucraina a fost atacată din mai multe direcții, în dimineața zilei de 24 februarie și nici despre bombardamentele asupra orașelor ucrainene.

UPDATE ora 11:31 – Putin ar fi dat ordin pentru epurări în masă în FSB. În jur de 150 de ofițeri ai serviciilor secrete rusești ar fi fost înlăturați

În jur de 150 de ofițeri FSB ar fi fost concediați sau arestați din ordinul lui Putin, susține jurnalistul Christo Grozev de la site-ul de investigații Bellingcat. Printre aceștia s-ar număra și generalul-colonel Serghei Beseda, șeful serviciului extern al spionilor ruși.

UPDATE ora 11:04 – Ministerul ucrainean al Apărării: ”Rusia, posibile acțiuni provocatoare în regiunea Transnistria”

Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, Rusia ar putea face o nouă ”mutare” provocatoare, dar nu pe teritoriul ucrainean, ci în Republica Moldova, regiunea Transnistria.

UPDATE ora 10:16 – Reuniune a Consiliului de Afaceri Externe UE la Luxemburg. Miniștrii vor discuta despre Ucraina

Consiliul de Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene se reuneşte luni la Luxemburg, urmând să discute răspunsul Uniunii la invadarea Ucrainei de către Rusia și revizuirea Global Gateway, potrivit consilium.europa.eu. Întâlnirea este prima la nivel înat după reuniunea Consiliului European, din 24-25 martie 2022, la care a participat şi preşedintele SUA Joe Biden.

UPDATE ora 10:00 – Volodimir Zelenski cere mai mult ajutor din partea Occidentului

În discursul său din noaptea de sâmbătă spre duminică, Volodimir Zelenski a cerut din nou țărilor occidentale, inclusiv Germaniei, să ofere mai multă asistență Ucrainei.

Volodimir Zelenski a discutat cu cancelarul german Olaf Scholz despre „cum pot fi aplicate mai multe sancțiuni împotriva Rusiei”.

„Mă bucur să constat că poziția germană s-a schimbat recent în favoarea Ucrainei. Consider că este absolut logic”, a spus liderul ucrainean.

Volodimir Zelenski / Sursă foto: Hepta – Abaca Press / ABACA

UPDATE ora 10:30 – Marea Britanie avertizează că Rusia poate folosi arme cu fosfor în Mariupol

Ministerul Apărării al Regatului Unit avertizează că Rusia ar putea folosi arme cu fosfor în Donețk, „pe măsură ce lupta pentru oraș se intensifică”.

De asemenea, sursa citată a mai spus că bombardamentele rusești au continuat în regiunile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, „forțele ucrainene respingând mai multe atacuri care au dus la distrugerea tancurilor, vehiculelor și echipamentelor de artilerie rusești”.

UPDATE ora 09:00 – Liderul cecen spune că forțele ruse vor prelua Kievul

Ramzan Kadyrov, șeful republicii ruse Cecenia, a declarat luni dimineața că va avea loc o ofensivă a forțelor ruse nu numai asupra portului asediat Mariupol, ci și asupra Kievului și a altor orașe ucrainene, notează Reuters.

GROZNY, CHECHEN REPUBLIC, RUSSIA – APRIL 7, 2022: Ramzan Kadyrov, head of the Chechen Republic, speaks as he receives Russian Army Lieutenant General’s shoulder boards. Video grab. Best quality available. Taisiya Borshigova/TASS,Image: 680935791, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

UPDATE ora 08:00 – Vladimir Putin se va întâlni azi cu cancelarul austriac la Moscova

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni luni, la Moscova, cu cancelarul austriac Karl Nehammer. Este prima sa întâlnire față în față cu un oficial al Uniunii Europene, de la începutul invaziei Rusiei pe 24 februarie, conform Sky News.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Nehammer a spus: „Suntem neutri din punct de vedere militar, dar (avem) o poziție clară cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Trebuie să se oprească! Are nevoie de coridoare umanitare, de o încetare a focului și de o investigare completă a crimelor de război”.

Vizita are loc după ce au apărut informații că Moscova își adună forțele în est pentru o ofensivă majoră.

Se pare că aproximativ 4,5 milioane de persoane au fugit până acum din Ucraina, în timp ce alte 6,5 milioane au plecat din zonele de conflict.

UPDATE ora 06:30 – Lucian Bode: Peste 70.000 de cetăţeni ucraineni au fost verificaţi după ce au intrat în România/ Organizăm zilnic 20.000 de filtre rutiere și circa 1400 de controale la locațiile unde declară că sunt cazați

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat duminică seara că are raportări zilnice în care figurează și infracţiunile în care sunt implicaţi cetăţeni din Ucraina. Peste 70.000 de cetăţeni ucraineni au fost verificaţi după ce au intrat pe teritoriul României, a precizat Bode.

UPDATE ora 04:27 – În urma atacului cu rachete asupra gării din Kramatorsk, din 8 aprilie, 57 de persoane au murit și 109 au fost rănite, a anunțat Pavlo Kirilenko, șeful Administrației Regionale de Stat Donețk, informează Ukrainska Pravda.

„Persoanele rănite ușor au fost deja externate din spital. Cei aflați în stare gravă au fost transferați la unități medicale dintr-o regiune sigură”, a completat oficialul.

UPDATE 02:26 – Comisarul pentru drepturile omului al Radei Supreme a Ucrainei, Liudmila Denisova, a notat, duminică, pe Telegram, că rușii au înființat un lagăr în regiunea Penza din Rusia, aproape de orașul Samara, pentru cetățenii deportați din Ucraina.

În acest lagăr ar fi ținuți peste 400 de oameni, majoritatea din Mariupol.

„Astăzi am vorbit cu cetățenii ruși care susțin Ucraina. Ei mi-au spus despre o tabără pentru locuitorii din Mariupol deportați forțat din Ucraina în regiunea Penza”, a notat Liudmila Denisova, potrivit ukranews.com

UPDATE ora 01:36 –  O explozie puternică a avut loc, duminică seară, în Mikolaev, oraș-port cu ieșire la Marea Neagră situat între Herson și Odesa, în sudul Ucrainei, potrivit mai multor publicații ucrainene care au postat imagini pe rețelele de socializare.

Șeful administrației regionale din Mikolaev, Vitali Kim, a confirmat informația, dar nu a oferit alte informații, cauzele exploziei fiind încă necunoscute. Mai multe imagini cu deflagrația au fost publicate pe rețelele de socializare.

UPDATE 01:23 – Aeroportul din oraşul Dnipro, situat în estul Ucrainei, a fost distrus într-un atac organizat de forţele ruse, a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, fără a oferi mai multe detalii, relatează CNN.

”Şi încă un atac asupra aeroportului din Dnipro. Nu a mai rămas nimic din el. Aeroportul şi infrastructura din apropiere au fost distruse. Dar rachetele continuă să zboare”, a afirmat Reznicenko, potrivit CNN.

UPDATE 00:12 – Ucraina se pregătește pentru cea mai grea bătălie a războiului, în timp ce populația civilă trece, de la o zi la alta, printr-un coșmar din ce în ce mai cumplit.  Scrisoarea unui băiețel ucrainean de 9 ani a cărui mamă a fost împușcată de soldații ruși a smuls mii de comentarii de revoltă, neputință și de solidaritate din partea internauților.

Tânăra încerca să-și salveze băiatul de 9 ani din război, fugind cu mașina din Hostomel, la câțiva kilometri nord de Kiev, însă speranța Galynei de a avea o viață mai bună a fost curmată de un atac al rușilor.

„Mamă, această scrisoare este un cadou pentru tine”. Astfel își începe mesajul Anatoly pentru mama moartă, împușcată de ruși.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză